Obiceiul oratiei dateaza, se pare, din vemea romanilor si este pastrat
astazi doar in foarte putine locuri. Se poate face doar in noptile fara
sot din primele doua saptamani ale anului, dar cea mai mare putere de
divinatie se afla in data de 5 ianuarie. Pentru aceasta e nevoie de
"imbunari ale ursitoarelor
ce vin sa meneasca soarta fetelor. Se zice ca,
in timpurile stravechi, puteau fi vazute si auzite cum ursesc, dar,
fiindca cele care erau acolo au destainuit secretul, zanele nu s-au mai
lasat vazute niciodata.
Intr-un vas larg la gura, plin cu apa, fetele care vor sa-si cunoasca
soarta arunca diverse obiecte (inele, boabe de margele, un pieptene,
bani, un cutit cu varf), nu inainte de a aseza pe pervazul ferestrei, pe
o panza alba, noua, "hrana Zanelori ce vor veni. Un "blidi cu faina de
grau cernuta, putina sare, o paine, trei banuti de metal si un caier de
lana. La sfarsitul ritualului vor gasi pe faina urmele lasate de
ursitoarele nevazute. Apoi, cu doua vergele de lemn, se scot din apa
obiectele aruncate intonand o incantatie de chemare pentru fiecare din
fetele stranse in jurul vasului cu apa. Bucatile de lemn se scufunda de
cate trei ori pentru fiecare fata, iar talmacirea oratiei o va face cea
mai batrana femeie din casa. Inelul inseamna nunta, banii sunt bogatie,
cutitul este cearta, pieptenele proroceste un barbat rau, iar piatra
inseamna amanarea casatoriei. La final, apa se inlocuieste cu vin din
care fiecare va bea cate un paharel, fiindca vinul aduce liniste si pace
asupra propriei sorti.