Fetele isi pun flori de Sânziene neimpletite sub capatai. In acea
noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau
in sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare
si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele siflacaii se
apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in
coarnele vitelor.
Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va
marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane,
ursitul va fi om in varsta. In ajun de Sânziene, seara, se intalnesc
fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare.
Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii
soarelui, strigand:“Du-te, Soare, vino, Luna
Sânzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa leadune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”
A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Sânziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga:
“Du-te, Luna, vino, Soare,
Ca tragem la-nsuratoare,
Cununile neursite,
Zac sub hornuri azvarlite”.
