Simbol: Gemenii. Probleme la patrat. Vorbe cu dublu inteles. Viata dubla. Inselatori. Dubleaza-ti placerea – si chinul. |
Element: Aer. Aerul Gemenilor este ca briza
nesuferita de la malul marii care ridica nisipul de pe plaja. Te face sa iti
strangi ochii si sa nu poti sa vezi bine ce se intampla in jur. Cuvintele dulci
ale Gemenilor sunt renumite pentru mai multe lucruri decat sexul la telefon.
Calitate: Mutabil. Gemenii sunt echivalentul
uman al unei usi batante. Sa jonglezi cu cinci sau sase amante, o nevasta si
doua relatii de lunga durata cere mult talent.
Guvernator: Mercur, zeul inselatoriei si al
smecheriilor. Cea mai rapida gura si cea mai redusa atentie din univers.
Activitate
preferata: Sa
ajunga la concluzia gresita (o, daaaaa).
Carte preferata: “Cum sa faci pe oricine sa fie de
acord cu orice zici”
Model in viata: Diavolul tasmanian.
Idol romantic: James Bond.
Slujba ideala: ziarist la un tabloid.
Prima intalnire
ideala: Trei
prieteni/e foarte buni/e care il/o adora si se felicita reciproc toata noaptea
pentru norocul lor incredibil.
Fraza tipica: Pentru ca vreau.
Fraza de agatat: Ai citit vreo carte buna in ultima
vreme?
Parte a corpului: Degetele. De obicei rupte de la cat
de mult gesticuleaza.
Zona erogena: Mainile. Sex cu mainile. Catuse.
Ciudatenie sexuala: Faceti dragoste. Gemenii se gandesc
la munca, la o noua dragoste sau la o fosta iubire.
CARACTERISTICI
- Sa fii cu un Geaman este
ca si cum ai fi invitat permanent la petrecerea Palarierului Nebun.
- Personalitatile lui
multiple nu se anihileaza, ci colaboreaza pentru a te innebuni mai tare.
- E smecher, nu
intelectual. E aburitor de profesie, exact inversul filosofului. Vrea sa fie in
cercurile selecte. Ii place sa se laude cu persoanele importante pe care le
cunoaste.
- E capos, nu independent. Vrea libertate, in felul in care vor
adolescentii libertate. Prea
ocupat sa se razvrateasca pentru a mai asculta si alte puncte de vedere.
- Ii lipseste gena
obiectivitatii, ca atare o sa refuze orice alta opinie care nu e a lui ca fiind
valida.
- Daca te apuci sa te certi
cu el, o sa ai de-a face cu un interogatoriu care l-ar face sa cedeze pe un
spion bine antrenat. In eventualitatea ca o sa castigi disputa, o sa iti
replice: „Asta incercam si eu sa iti zic.”
EL
Irezistibil, haios, independent,
genul de talhar romantic care are doctoratul in flirt. Poate sa gateasca o cina exotica, sa te danseze
toata noaptea apoi sa iti povesteasca o varianta incantatoare a miturilor
legate de stelele pe care le priviti… DAR:
- O sa incheie evenimentele
susmentionate telefonand altor 3 tipe pentru a-si da intalnire cu ele, cand tu
crezi ca e in bucatarie sa iti mai aduca ceva de baut.
- E un animal afemeiat cu
limba dulce, innebunit dupa petreceri, in cautare urmatoarei victime.
- Sufera de atractie fatala
pentru fetele frumusele. Exista Gemeni fideli, dar sunt mai rari decat
Sagetatorii timizi.
- Are nenumarate hobby-uri,
o mie de cariere posibile si un grup de prieteni care seamana cu o mini-adunare
a ONU.
- chestii intelectuale
pentru el = ”cine stie castiga” si sa isi amuze prietenii umilindu-te in
public.
- E rece si calculat,
arivist gata sa te ceara in casatorie la prima intalnire daca adulmeca bani.
Adevarata si singura lui pasiune este sa fie distrat de cineva.
.........
|
- Nu e persoana potrivita
daca vrei sa va vedeti in fiecare seara, sa povestiti sau sa va uitati la TV
impreuna.
- Partea buna a situatiei e
ca macar nu o sa te plictisesti, desi o sa vina sa iti iei campii.
EA
Spirit si inima generoasa,
mereu inconjurata de prieteni. Cauta un tip original si ocupat care sa nu vrea
sa o lege de maini si de picioare. Distractiva, isteata, iubitoare si vesnic
curioasa. Poate sa se imparta cu succes intre responsabilitatile din familie,
cariera si casa… DAR:
- De obicei hobbiurile ei
constau in alti barbati.
- E versiunea feminina a
cuceritorului de profesie. Nu are nici un stres in a folosi sexul ca sa obtina
ceea ce vrea.
- Este principalul ei
dusman si atrage barbati la fel de superficiali ca si ea. Alearga dupa cai
verzi pe pereti si in acelasi timp isi cauta un tatic.
- Are multe interese, care
depind in principal de starea in care se afla si de oricine/orice a tarat acasa
pentru a examina, testa sau a se indragosti.
- Adora sa barfeasca. Ii
place sa creada ca are talente de detectiv. Poate sa tina un secret, dar nu se
poate abtine sa nu impartaseasca o barfa picanta, mai ales daca o face pe ea sa
dea mai bine prin comparatie.
- Traieste ca sa indrepte
lucrurile, inclusiv pe nefericitul care ii e alaturi. O sa fie ceva timp
afectuoasa si devotata, asta inainte sa inceapa procesul lung si chinuitor prin
care o sa vrea sa il transforme in barbatul viselor ei. Respectivul ar trebui
sa se astepte la carti, CD-uri, sfaturi, sedinte de terapie si exemple din
propria ei viata. O sa ii gaseasca o casa, un terapeut si un balamuc in care sa
il interneze si de la care asteapta rapoarte zilnice cu privire la progresul
facut in experimentul de a-l schimba.
- “Viata e o petrecere si
multi fraieri mor de foame” e una din filosofiile ei in viata.
Cum il depistezi: E destul de greu de reperat
individul. O sa fie chiar langa tine vorbind pentru ca in doua secunde sa
dispara in ceata ca magarul. Ceea ce si este. Trebuie sa recunoastem ca e
destul de dezavantajos, mai ales cand incerci sa tragi cu pusca dupa el.
Unde il gasesti: La talk-show-uri, la psihiatru,
vorbind la telefon cu mesageria vocala sau robotul care anunta ora exacta, la
McDonalds, purtand o discutie foarte interesanta cu interfonul de la drive-in.
Adica oriunde poate avea o conversatie care sa nu implice vreun atasament
emotional.
Cum il intrigi: Nu ii cere sa fie constant, fidel,
atent la nevoile tale sau sa iti tina companie. Nu il intreba unde se duce sau
cand se intoarce. Si nu il intreba niciodata ceva mai profund emotional decat
„Ce faci?” sau „De unde ti-ai luat pantofii?”
Prima intalnire: Simte-te bine. Chiar o sa fie atent
la persoana ta, pentru ca inca nu s-a plictisit de tine. Pentru a mentine
respectivul interes viu, incearca sa nu porti ceva mai interesant decat esti
tu.
Cand o faci: Cat mai repede posibil. De cate ori
ai ocazia sa te culci cu mai multe persoane deodata care locuiesc in acelasi
corp? Pentru ca toate persoanele dintr-un Geaman o sa participe la actiune. Mai
ales ca in felul asta nu o sa trebuiasca sa se ataseze prea tare de tine pentru
ca, de fapt, te culci cu altii.
Cand ii pui
intrebarea:
Uneori, o sa il vezi ca este destul de interesat de relatie. Cum ar fi rarele
momente cand isi aduce aminte de numele celor 3 copii ai vostri fara sa se uite
pe hartiuta pe care le-a scris. Asta e un moment destul de bun ca sa il pui sa
se insoare cu tine, daca nu vrei ca progeniturile sa te urasca pentru ca nu
te-ai maritat cu tatal lor cat timp erau in viata. Doar nu astepta pana sa
spuna numele potrivit fiecarui copil fara sa triseze, pentru ca ar fi exagerat.
Daca iti da
papucii: Nu
inseamna ca nu te mai place, pur si simplu a uitat cine esti. Daca chiar il
vrei inapoi (intreaba-te bine inainte), planuieste o intalnire „din greseala”.
O sa fie foarte interesat, mai ales ca ii pari atat de cunoscuta, sigur te stie
de undeva, dar nu isi mai aduce aminte de tine. Ceea ce inseamna ca o sa o
luati de la capat…
Daca il flituiesti
tu: Geamanul o
sa descopere dintr-o data ca esti femeia vietii lui, fata de care are
sentimente profunde. Pe care le-ai ranit. Ingrozitor. Irevocabil. Inima lui
zace in bucatele pe pamant. Sufletul lui e deja in iad. Viata lui e lipsita de
sens. Cum ai putut sa ii faci asta, tu, chiar tu… da… tu… tu… cum ziceai ca te
cheama??
Cum ii faci fata?
- Gemenii au nevoie de
comunicare.
- E foarte important sa ii
asculti.
- Ii potolesti daca ii
scoti la o tura prin oras.
- Lauda-le ideile.
- Iau foc daca te faci ca
stii ceva care ei nu stiu.
Cum se inteleg cu
altii?
Pariaza pe: Berbec, Leu,
Balanta, Varsator.
Doar prieteni: Gemeni, Sagetator.
Trage-ti un glont in cap acum:
Fecioara, Scorpion, Pesti, Taur, Rac.
Oaia neagra: Capricorn.